Curs valutar
  • EUR
    20.2746
    0.1189%
  • USD
    17.6163
    0.2662%
  • RUB
    0.2159
    1.1579%
  • RON
    3.9767
    0.1031%
  • UAH
    0.4018
    0.448%

Toate știrile

30 martie 2026

Convocați de urgență! Ambasadorii ruși din țările UE sunt chemați, după anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene

03 Oct. 2022, 20:40
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
03 Oct. 2022, 20:40 // În Lume //  Ursu Ana

Uniunea Europeană a decis, într-o „manieră coordonată”, ca ambasadorii ruși din statele membre ale UE să fie convocați, după decizia lui Vladimir Putin de a anexa regiuni ucrainene, a declarat luni pentru CNN un purtător de cuvânt al UE. De asemenea, Bruxelles-ul l-a convocat pe diplomatul cu rangul cel mai înalt care reprezintă Moscova pe lângă instituțiile europene, în semn de protest față de anexarea ilegală a celor patru teritorii ucrainene.

„Ca răspuns la ultimele măsuri luate de Rusia, care își intensifică și mai mult agresiunea împotriva Ucrainei cu referendumuri false și anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene, ambasadorii ruși în statele membre ale UE și la instituțiile UE sunt convocați în manieră coordonată”, a declarat pentru CNN Peter Stano, purtătorul de cuvânt al UE pentru afaceri externe și politica de securitate.

Oficialul a precizat că demersul are drept scop „să transmită o condamnare fermă în legătură cu aceste acțiuni” și să ceară „oprirea imediată” a demersurilor care „subminează integritatea teritorială a Ucrainei și încalcă dreptul internațional și Carta ONU”, scrie digi24.ro.

Convocarea ambasadorilor a început săptămâna trecută, încă de vineri, când Putin a semnat decretele de anexare. Ambasadorul rus la UE a fost convocat luni după-amiază la Bruxelles, a adăugat purtătorul de cuvânt. Măsura face parte dintr-un exercițiu coordonat cu statele membre ale UE, a precizat Peter Stano.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank

OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR

Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank

Victoriabank finalizează achiziția Microinvest

„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău

Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!

Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii

Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.