Pe site-ul Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) a apărut un comunicat de presă întitulat „urma sângeroasă a trădării”, după ce deputatul Veaceslav Nigai s-a alăturat Partidului „Respect Moldova” condus de Eugeniu Nichiforciuc. Au răsunat învinuiri și înjosiri atât la adresa fostului coleg, cât și în cea a fostului membru al PDM (pe vremea în care era condus de fugarul Vlad Plahotniuc).
„Deputatul dezertor Veaceslav Nigai, așa cum era de așteptat, s-a alăturat proiectului politic al lui Evgheni Nichiforciuc. Oh, aceasta este o persoană interesantă. Și el a fost cândva membru al PCRM, dar a fugit direct la Plahotniuc. Numele lui este înconjurat de scandaluri, dosare penale și fapte foarte murdare. Săvârșite atât ca parte a grupului infracțional al lui Plahotniuc, cât și de către acesta personal. În bună companie este fostul comunist Nigai, căruia îi place să se numească ofițer în legătură cu serviciul său în poliție. Un ofițer adevărat nu se înscrie în rândurile bandelor criminale. Doar un vârcolac în uniformă face asta. Aici nu se simte miros de onoare sau demnitate de ofițer”, scrie în comunicatul PCRM.
Tot acolo se amintește că Eugeniu Nichiforciuc ar fi încercat să o ademenească pe Elena Bodnarenco să treacă de la PCRM la (cândva) PDM, în schimbul unei „sume fabuloase de bani”. „Ea nu numai că a respins „ofertele tentante” cu dispreț, dar nu i-a fost teamă să spună acest lucru public. A fost supusă unei presiuni monstruoase, defăimării, a fost blestemată de trădători care râvneau banii murdari. Da, o persoană adevărată, o comunistă și o luptătoare, Elena Bodnarenco a murit de o boală cumplită, rămânând până în ultimul moment al scurtei sale vieți în formația noastră de luptă, dar cine va aprecia cum i-a afectat sănătatea toată această situație ticăloasă?”. Elena Bodnarenco a decedat anul trecut la vârsta de 57 de ani.
„Nigai a trădat amintirea ei binecuvântată, a scuipat pe mormânt, înțelegându-se chiar cu cel care a devenit, deși indirect, un motiv evident pentru deteriorarea bruscă a stării ei. Toți trădătorii care au părăsit partidul în 2015 sunt astăzi incredibil de fericiți de moartea Elenei Bodnarenco. Ea a fost martoră într-un dosar de luare de mită. Astăzi aceste dosare sunt închise. Au ceva de sărbătorit. Iar motivul sărbătorii este moartea unei persoane minunate, persistente și neîntrerupte. Unii dintre ei, apropo, precum Nigai, s-au alăturat proiectului lui Nichiforciuc. Acum sunt tovarăși în partidul trădătorilor și ticăloșilor. Cât valorează o viață umană? Cât costă moartea? Trebuie de-l întrebat pe falsul ofițer și pe falsul comunist Nigai despre asta. Are coșmaruri cu Elena Bodnarenco? Sigur nu. Oamenii lipsiți de conștiință dorm de obicei liniștiți”, se conchide astfel comunicatul PCRM.
Contactat pentru o reacție, Nichiforciuc a declarat pentru NewsMaker.md că figurează într-un singur dosar penal, inițiat pe depozițiile președintelui PCRM, Vladimir Voronin, „nu a altcuiva”. „În alte dosare eu nu figurez. Mai mult ca atât, când ei vorbesc de problemele unor persoane, nu la mine în garaj au fost găsite mașini de 70 de milioane de lei și nu la familia mea. Nu feciorul meu cheltuie câte 60 de milioane de lei de pe cardul bancar timp de două luni. Mai mult ca atât, nu eu am participat la protestele organizate de Partidul „ȘOR” și nu membrii Partidului „Respect Moldova”. Întrebați-i pe comuniști cât costă participarea la aceste proteste, dezicerea de bloc în favoarea parteneriatului cu Partidul „ȘOR”. Toate acestea nu le-am făcut eu și se referă cu totul la altă familie, nu la a mea. Și atunci când aceste persoane au tupeul să vorbească minciuni despre mine, să se uite în oglindă, la copiii lor, la acțiunile pe care le-au făcut”, a declarat Eugeniu Nichiforciuc.
Politicianul a negat, așadar, acuzațiile care i se aduc. Mai mult, el l-a lăudat pe fostul comunist Veaceslav Nigai pentru decizia de a adera la partidul său. „A făcut un pas curajos, a venit într-o formațiune în care deciziile se iau în comun, în care luptăm pentru Republica Moldova, pentru statalitate, pentru valorile noastre tradiționale. Acestea sunt lucrurile care ne unesc. D-lui nu a fost și niciodată nu va fi o unealtă în mâinile cuiva și nu va face interesul oligarhilor fugari”.