Comisia pentru integrare europeană urmează să fie constituită în noul Legislativ. Informația a fost confirmată presei de către președinta fracțiunii PAS, Doina Gherman.
Parlamentara a menționat că există deja o componență numerică și nominală preventivă, transmite Agora. Potrivit Doinei Gherman, actuala Comisie parlamentară politică externă și integrare europeană va fi divizată.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Noul Legislativ a fost constituit pe 22 octombrie. Parlamentul va avea șase fracțiuni: PAS, fracțiunea socialiștilor, fracțiunea comuniștilor, blocul Alternativa, „Partidul Nostru” și Democrația Acasă”. Vasile Tarlev a rămas candidat independent și neafiliat, după dizolvarea Blocului Electoral Patriotic.
Președinte al Parlamentului a fost ales Igor Grosu cu 55 de voturi.