Comisia Europeană le-a trimis reţelelor de socializare TikTok şi Meta o cerere oficială de informaţii în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, în cadrul unei anchete similare celei iniţiate deja împotriva reţelei de socializare X (fosta Twitter) cu privire la informaţiile difuzate online despre războiul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, scrie Agerpres.
Potrivit unor comunicate emise joi de executivul comunitar, Comisia solicită TikTok şi Meta să furnizeze mai multe informaţii cu privire la măsurile pe care le-au luat pentru a se conforma obligaţiilor legate de evaluarea riscurilor şi de măsurile de atenuare a acestora în ceea ce priveşte răspândirea conţinuturilor ilegale, în special distribuirea conţinuturilor cu caracter terorist şi violent şi a discursurilor de incitare la ură, precum şi presupusa răspândire a informaţiilor false.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În plus, cererea tratează şi respectarea de către TikTok a altor elemente ale Regulamentului privind serviciile digitale, în special în ceea ce priveşte dispoziţiile referitoare la protecţia minorilor în mediul online.
TikTok şi Meta trebuie să furnizeze Comisiei informaţiile solicitate până la 25 octombrie 2023 (în cazul întrebărilor privind răspunsul la crize) şi până la 8 noiembrie 2023 (în ceea ce priveşte protejarea integrităţii alegerilor şi, în cazul TikTok, protejarea minorilor în mediul online).