O candidată la funcția de deputată a amenințat o observatoare Promo-LEX în preajma secției de votare din localitatea Mihailovca, raionul Cimișlia. Funcționara a fost observată în raza de circa 100 de metri de la biroul electoral în jurul orei 11:30.
Conform misiunii de monitorizare a organizației non-guvernamentale, politiciana a fost fotografiată, fapt care i-a declanșat nemulțumire. În raport, nu se precizează numele persoanei și nici partidul din care face parte.
„Observatoarea Promo-LEX a fost amenințată, fapt la care a asistat și un polițist prezent. Ulterior, a intervenit și o mașină de patrulare, căreia i-a fost descris incidentul, iar polițistul aflat la fața locului a confirmat că doamna respectivă a fost văzută de mai multe ori venind și plecând de la secția de votare”, notează reprezentanții Promo-LEX.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Conform raportului de monitorizare, persoana cunoaște președintele secției de votare și a purtat discuții cu aceste.
Incidente similare au avut loc la Ungheni și la Căușeni. În aceste două localități au fost prezenți deputați ți reprezentanți ai Cancelariei de Stat, în apropierea secțiilor de votare.