Pentru prima dată, adevărata înfățișare a celui care a inspirat legenda lui Moș Crăciun poate fi admirată. Cercetătorii au reușit să o reconstruiască pe baza craniului Sfântului Nicolae. Care este legătura dintre cei doi și ce alte detalii s-au mai descoperit despre Sfântul Nicolae din rămășițele și datele istorice?
În tradiția românească, Moș Nicolae și Moș Crăciun sunt două personaje distincte, fiecare cu un rol și semnificație proprie. Moș Nicolae, sărbătorit pe 6 decembrie, este inspirat de Sfântul Nicolae din Myra (Turcia de astăzi), un episcop cunoscut pentru generozitatea și miracolele sale. În schimb, Moș Crăciun, sărbătorit pe 25 decembrie, este legat de nașterea lui Isus Hristos și este adesea perceput ca o figură jovială și mai comercială, influențată de tradițiile occidentale, în special din Statele Unite. Deși amândoi aduc daruri, Moș Crăciun este considerat mai generos, iar imaginea sa face parte din folclorul modern, în contrast cu Moș Nicolae, care este mai apropiat de tradițiile religioase.
În cultura occidentală, cele două figuri au fuzionat treptat într-o singură entitate – Moș Crăciun, așa cum îl cunoaștem astăzi: un bătrân cu părul alb și barba lungă, îmbrăcat într-un costum roșu, care aduce daruri de Crăciun. Dar ambele personaje își au rădăcinile în aceleași valori de generozitate și bunătate, fiind profund legate de figura istorică a Sfântului Nicolae.
În realitate, Sfântul Nicolae din Myra a inspirat figura olandeză a lui Sinterklaas, care mai târziu s-a transformat în Moș Crăciun în Statele Unite. Această figură mitologică s-a contopit ulterior cu „Father Christmas” din Anglia, care era mai mult asociat cu mesele și jocurile, decât cu darurile, pentru a da naștere personajului pe care copiii îl adoră astăzi.
Fuziunea celor două figuri a avut loc în secolul al XIX-lea, fiind consolidată de campaniile publicitare ale Coca-Cola din anii 1930 și de literatura și filmele de specialitate. Astfel, în timp ce în România Moș Nicolae și Moș Crăciun rămân două figuri separate, în Occident cele două imagini s-au unit într-o singură tradiție globală.
Totuși, nu există nicio imagine contemporană a adevăratului Nicolae – singurul dintre cele două personaje care a existat în realitate. Nicio reprezentare a omului din spatele legendei nu a supraviețuit din timpul vieții sale, iar majoritatea imaginilor cu „Sfântul Nicolae” datând din vechime au apărut abia după moartea sa, în 343 d.Hr.
În prezent, datorită cercetărilor științifice, fața sa reală a fost reconstruită (VEZI VIDEO) pentru prima dată, oferind o imagine veridică a acestuia, bazată pe craniul său și pe datele istorice ale Imperiului Roman târziu.
Cicero Moraes, autorul principal al studiului, a menționat că fața reconstruită prezintă un „aspect puternic și blând”. De asemenea, a subliniat că această înfățișare este „ciudat de compatibilă” cu descrierea din celebrul poem din 1823, «A Visit From St. Nicholas» («O vizită de la Moș Nicolae»), cunoscut și sub numele de «Twas the Night Before Christmas» («Era noaptea de Ajun»). Această lucrare este considerată una dintre cele mai importante în tradiția Crăciunului, fiind responsabilă, în mare măsură, pentru crearea imaginii moderne a lui Moș Crăciun – un bătrân vesel, îmbrăcat în roșu, care aduce daruri copiilor.
Cercetătorul a mai adăugat: „Craniul are o structură foarte robustă, care dă naștere unei fețe puternice, iar dimensiunile sale pe axa orizontală sunt mai mari decât media. Această trăsătură, combinată cu o barbă deasă, este foarte similară cu imaginea pe care o avem în minte atunci când ne gândim la Moș Crăciun”.
José Luís Lira, co-autor al domnului Moraes și expert în viața sfinților, a subliniat semnificația reală a lui Nicolae din Myra: „A fost un episcop care a trăit în primele secole ale creștinismului și care a avut curajul să apere și să trăiască învățăturile lui Iisus Hristos, chiar și cu riscul propriei vieți. A avut curajul să sfideze autoritățile, inclusiv pe împăratul roman de la acea vreme, pentru a-și urma convingerile. Prin ajutorul constant și eficient oferit celor aflați în nevoie, a devenit sursa de inspirație pentru simbolul bunătății asociate Crăciunului. Amintirea sa este cunoscută și respectată nu doar în rândul creștinilor, ci în întreaga lume”.
Cicero Moraes a explicat cum faimosul sfânt a evoluat în legenda populară de astăzi: „Reforma Protestantă, condusă de Martin Luther, a fost o mișcare care a dus la dispariția devoțiunii față de Sfântul Nicolae în multe țări. O excepție remarcabilă a fost Olanda, unde legenda lui Sinterklaas – o variantă lingvistică a numelui Sfântului Nicolae – a continuat să fie vie și influentă, chiar și în coloniile olandeze. Una dintre aceste colonii a fost orașul New Amsterdam, care astăzi poartă numele de New York. Aici, legenda lui Sinterklaas a fost adaptată și anglicizată, devenind Santa Claus. În această versiune, Moș Crăciun era descris ca un bătrân care pedepsea copiii neascultători și îi răsplătea pe cei cuminți cu daruri. Imaginea lui Moș Crăciun așa cum o știm astăzi își are originea într-o ilustrație creată de Thomas Nast pentru revista Harper’s Weekly la începutul anului 1863. Aceasta a fost inspirată, la rândul său, de celebra descriere din poemul «A Visit from St. Nicholas», atribuit lui Clement Clarke Moore, publicat în 1823.”
Poemul a contribuit la formarea multor concepte populare despre figura mitologică a lui Moș Crăciun, inclusiv obrajii săi rumeni, renii, sania, sacul cu jucării și „fața plină” descrisă anterior.
Pentru a recrea chipul său, domnul Moraes și echipa sa au folosit datele colectate în anii 1950 de Luigi Martino, cu permisiunea Centro Studi Nicolaiani.
El a explicat: „Am început prin a reconstrui craniul în 3D folosind datele existente. Apoi, am recreat profilul feței pe baza proiecțiilor statistice. Am folosit tehnica de deformare anatomică pentru a ajusta tomografia capului unei persoane vii, astfel încât craniul virtual să se potrivească, cu cel al sfântului. Chipul final este rezultatul unui proces complex, care integrează toate aceste informații, asigurând în același timp coerența anatomică și cea statistică”.
Rezultatul cercetării constă în două tipuri de imagini: una obiectivă, realizată în nuanțe de gri, și una artistică, care adaugă detalii precum barbă și haine, inspirate din iconografia tradițională a Sfântului Nicolae. Cu toate acestea, rămășițele sfântului oferă mai multe informații decât doar fața sa.
Cicero Moraes a menționat: „Se pare că a suferit de artrită cronică severă la coloană și pelvis, iar craniul său prezenta îngroșări ale oaselor, ceea ce ar fi putut provoca dureri de cap frecvente. Conform cercetărilor, dieta sa era în mare parte bazată pe plante”.
În calitate de episcop al Myrei, o localitate aflată în Turcia de astăzi, Sfântul Nicolae s-a făcut remarcat prin numeroasele sale fapte de binefacere, printre care salvarea a trei fete de la prostituție, plătind zestre pentru fiecare dintre ele și astfel permițându-le să se căsătorească. Un alt episod faimos din viața sa este legat de învierea a trei copii uciși de un măcelar, care îi băgase în saramură și intenționa să-i vândă drept carne de porc.
Îngropat inițial în Myra, rămășițele Sfântului Nicolae au fost mutate ulterior la Bari, în Italia, unde se află și astăzi.
Cicero Moraes, dr. José Luís Lira și coautorul lor, Thiago Beaini, au publicat studiul în revista OrtogOnLineMag.
