Partidul Oamenilor Muncii și Partidul Noua Opțiune Istorică au fost atenționate de Comisia Electorală Centrală să prezente în termen de 24 de ore rapoartele financiare campaniei electorale la situația din 18 iunie curent, sau, după caz să informeze Comisia despre neîncasarea veniturilor și neefectuarea cheltuielilor pentru perioada supusă raportării. Avertizarea a fost făcută astăzi de CEC în cadrul ședinței, unde a luat act de rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
În cazul în care cele două partide nu vor deschide un cont bancar cu mențiunea „Fond electoral”, CEC a informat concurenții electorali să anunțe Comisia.
Precizăm că, rapoartele financiare a partidelor politice înscrise în cursa electorală au fost prezentate, la trei zile de la deschiderea contului „Fond electoral” și include următorii concurenți electorali:
- Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor,
- Partidul Politic Partidul Acasă Construim Europa „PACE”,
- Partidul Politic „Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic”,
- Blocul electoral „RENATO USATÎI”,
- Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”,
- Partidul Politic „Șor”,
- Partidul Democrat din Moldova,
- Partidul Politic „Platforma Demnitate și Adevăr”
- Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”,
- Partidul Politic „Democrația Acasă”,
- Partidul Politic „Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei”,
- Partidul Politic ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMÂNILOR,
- Partidul Politic Partidul Verde Ecologist,
- Partidul Politic „Partidul Legii și Dreptății”,
- Partidul Politic „Puterea Oamenilor”,
- Partidul Politic „PARTIDUL SCHIMBĂRII”.
În același context, Comisia a avertizat Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) pentru reflectarea incorectă a donațiilor primite din afara țării.
Amintim că, în conformitate cu prevederile cadrului legal, concurenții electorali prezintă, săptămânal, în ziua de vineri, rapoartele privind finanțarea campaniei electorale. În cursa electorală sunt înregistrați 23 de concurenți electorali, dintre care 20 de partide, două blocuri electorale și un candidat independent.