Astăzi, 8 octombrie curent, încă doi concurenți care aspiră la fotoliul de primar al municipiului Chișinău, s-au lansat oficial în campania electorală. Este vorba de Vadim Brînzaniuc, candidatul PSDE, și Victor Chironda, candidatul Platformei „DA”.
Vadim Brînzaniuc a ales să se lanseze în campania electorală din Parcul „Alunelul”, din sectorul Buiucani, reabilitat de acesta, pe vremea când deținea funcția de pretor al acestui sector.
„Dacă ne raportăm la orașele din vest, care au un potențial mai mic de dezvoltare decât are Chișinăul, vom constata că Chișinăul a rămas cu mult în urmă. Angajamentul nostru este să aducem Chișinăul în față, să-i oferim dezvoltarea și strălucirea pe care le merită. Noi știm ce avem de făcut, noi știm cum trebuie să facem. Îmi doresc un Chișinău, al doilea oraș românesc ca mărime, dezvoltat și confortabil așa cum sunt orașele din Uniunea Europeană”, a declarat Vadim Brînzaniuc.
Iar Victor Chironda a ales să se lanseze în această luptă electorală de la Palatul Republicii.
„La aceste alegeri, trebuie sa împiedicăm orice VOT OTRAVIT pentru Moldova. Orice vot toxic cumpărat cu bani. Orice vot făcut altfel decât cu sufletul nostru curat, de moldoveni simpli și iubitori de viață, de familii, de copii pe care vrem să-i creștem fericiți, și în siguranță. La 5 noiembrie, vom vota in toată țara pentru Moldova Europeană, care trebuie construită ca o casă cu copii în siguranță. Mă adresez în special femeilor și mamelor din Moldova, care înțeleg mai bine ca oricine ce înseamnă o casă cu mulți copii fericiți, sănătoși, educați, care să se joace și să trăiască în siguranță. La alegerile din noiembrie trebuie să alegem pe care mal vrem să fim. Trebuie să votăm pentru o Moldovă europeană, ca o casa cu mulți copii fericiți. Trebuie sa votam împotriva ticăloșilor care încearcă sa ne fure Moldova și să o transforme într-o „operațiune specială”,” a declarat Victor Chironda.