„Avem o veste mare pentru Olga Lucovnicova, care tocmai a primit Ursul de Aur pentru cel mai bun scurtmetraj pentru documentarul „Nanu Tudor”. În acest film puternic, Olga îndrăznește să se confrunte cu istoria ei întunecată a familiei și cu propria traumă.

„Acum trei ani am fost la Berlin și am vizitat Muzeul filmului, tot acolo am văzut postere Berlinale. Mă  gândeam, ar fi atât de uimitor doar pentru a merge acolo”, a declarat Olega.

„Felicitări uriașe, Olga! Fie ca tu să continui pe calea ta neînfricată”.

„Nanu Tudor”

După 20 de ani de tăcere, Olga se reîntoarce în locurile în care și-a petrecut primii ani de viață. Pune întrebări în fața camerei de luat vederi mai multor membri ai familiei. Unchiul Tudor nu regretă nimic. Abuzurile sexuale asupra Olgăi, începute de la vârsta de 9 ani, nu par să-i aducă remușcări. Copila a fost, până la urmă, „vinovată” pentru ceea ce i s-a întâmplat. Membrii familiei o descriu ca pe un copil obraznic și plin de temperament.

Filmul meu a început de la dorința de a crește și de a scăpa de temerile din copilărie. A fost o călătorie provocatoare, dar foarte importantă pentru mine. Tolstoi a spus că „toate familiile fericite sunt la fel, fiecare familie nefericită însă, este nefericită în felul său”. „Aș extinde citatul său și aș spune că toate familiile vor să pară fericite, sacrificând uneori inconștient iubirea, pentru a ascunde secrete oribile”, a zis ea.
„A fost o decizie dificilă să fac acest film, a însemnat să răstorn întreaga lume a familiei mele, dar dacă aș fi tăcut, aș fi mers împotriva propriei mele voințe, acesta fiind probabil cel mai rău lucru pe care mi l-aș putea face”.

În pofida faptului că procesul de producție a fost extrem de dificil, creatoarea s-a bucurat de fiecare moment petrecut muncind la acesta. Lucovnica a învățat cum filmul poate vindeca rănile profunde și durerea. „A fost terapia mea, alinarea mea și cea mai corectă decizie din viața mea”, a zis regizorul scurtmetrajului.

Scurtmetrajele sunt similare cenzurii, prezența limitelor stricte provoacă imaginația artistului să treacă prin ele. Adesea, scurtmetrajele au forma unor întrebări sau poezii ce mențin însă audiența implicată chiar și după creditele finale. Datorită faptului că scenele de umplutură și fotografiile fără sens sunt evitate, spectatorilor li se oferă posibilitatea de a  se afla mereu în mijlocul acțiunii.