Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni, 14 iulie, că Administrația Prezidențială va reduce bugetul cu 20%, ceea ce va însemna o economie de aproximativ 20 de milioane de lei. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, ca răspuns la întrebarea dacă își va diminua salariul în mod voluntar.
„Am făcut analizele la Administraţia Prezidenţială şi am ajuns la concluzia că putem reduce bugetul Administraţiei Prezidenţiale cu 20%, asta înseamnă 20 de milioane de lei, mult mai mult decât 1.000 de lei sau 2.000 pe care aş putea eu să-i reduc din salariu”, a răspuns preşedintele.
Întrebat dacă această reducere înseamnă că şi propriul salariu va fi redus cu 20%, Nicuşor Dan a afirmat: „Pentru moment, nu există această intenţie”.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Ministrul Energiei din România, Bogdan Ivan, a anunţat în această săptămână că îşi reduce salariul de ministru. De asemenea, mai mulţi directori de companii de stat au anunţat că au făcut acelaşi lucru.