Sursele de finanțare a partidelor politice, instrumentele de control a donațiilor și cotizațiilor primite de către acestea, desfășurarea campaniei electorale și mecanismele de monitorizare a bugetelor destinate agitației electorale, inclusiv pentru evenimentele publice și publicitatea electorală au fost subiectele discuțiilor conducerii Comisiei Electorale Centrale (CEC) cu reprezentanții Biroului prevenirii și combaterii corupției (KNAB) din Letonia.
Președinta CEC, Angelica Caraman, a apreciat deschiderea colegilor letoni pentru efortul de a realiza acest schimb de experiență în materie de control al finanțării politice și asigurarea unei mai mari transparențe acestui proces.
„Începând cu anul 2015, CEC are responsabilitatea de a controla și supraveghea finanțarea politică. Suntem în proces de creare a unei direcții căreia îi vor fi instituite pârghii pentru monitorizarea activității de gestionare financiară a partidelor politice. Suntem interesați de experiența altor state, de expertiza internațională în ceea ce privește perfecționarea acestui domeniu”, a spus Angelica Caraman.
La rândul ei, șefa Departamentului responsabil de controlul finanțării partidelor politice și campaniilor electorale din cadrul KNAB, Karina Polanska, a făcut o relatare a activității instituției, prevederile cadrului legal leton în domeniu și competențele instituționale în gestionarea acestui proces.
Un alt subiect al discuțiilor, desfășurate în format online a ținut de promovarea electorală pe rețelele sociale. Reprezentanții letoni au specificat că nu toate rețelele pot fi monitorizate. Totodată, partidele politice au obligația să informeze Departamentul, cu 3 zile înainte, despre plasarea publicității.
De asemenea, s-a discutat și despre aplicarea sancțiunilor partidelor politice pentru încălcarea legislației. Spre exemplu, în Letonia, neprezentarea raportului de gestiune financiară a partidului poate duce la suspendarea activității acestuia, iar în cazul repetării încălcării – la anularea înregistrării entității politice.
Amintim că, CEC a lansat ample consultări publice cu privire la modificarea Codului electoral, care să cuprindă noi tehnici în procesul alegerilor, dar și a controlului asupra activității partidelor politice.