Maia Sandu asistă la deschiderea Jocurilor Olimpice de Vară de la Paris. Șefa statului se alătură celor peste 100 de lideri din întreaga lume, care participă la eveniment.
Republica Moldova va fi reprezentată de 26 de sportivi, care au în palmares 9 titluri de campioni mondiali și altele 11 de campioni europeni. Aceștia vor participa la 10 probe sportive incluse în Programul Jocurilor Olimpice
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Totodată, în cadrul vizitei în Franța, șefa statului se va întâlni cu diaspora de la Nisa, care este cea mai mare comunitate de moldoveni din Franța, după cea de la Paris, precizează administrația prezidențială.
Jocurile Olimpice de vară de la Paris încep vineri, 26 iulie. Competițiile se vor desfășura până pe 11 august, iar drapelul Moldovei este purtat de către Dan Olaru și Alexandra Mîrcă.