UE a adoptat un șir de noi obiective ambițioase pentru a reduce schimbările climatice. De asemenea, autoritățile europene se angajează să asigure îndeplinirea acestora inclusiv din punct de vedere juridic. Conform unei noi legi convenite și discutate pe larg între statele membre și Parlamentul UE, blocul „va reduce emisiile de carbon cu cel puțin 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile înregistrate în anul 1990”.
Propunerea inițială a Parlamentului UE urmarea un „target” mai ambițios. Oficialii din cadrul instituției UE, avrut să stabilească valoarea reducerii emisiilor la 60%.
„Angajamentul nostru politic de a deveni primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 va fi de acum, de asemenea, unul legal”, a declarat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. „Legea privind clima pune UE pe o cale verde”.
Actualul acord vine chiar înaintea unui summit virtual al liderilor mondiali care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, în care se așteaptă ca SUA să își anunțe propriile obiective climatice pentru 2030.
Președintele SUA, Joe Biden, care va conduce întâlnirea, s-a alăturat acordului climatic de la Paris în prima sa zi de mandat și s-a angajat să atingă valoarea de zero a emisiilor nete până în 2050.
Între timp, Marea Britanie a anunțat și ea planuri radicale de reducere a emisiilor de carbon cu 78% până în 2035 la începutul acestei săptămâni, deși ecologiștii avertizează că guvernul nu a reușit în mod constant să atingă obiectivele stabilite anterior de către Comitetul independent pentru schimbări climatice (CCC).