Simona Halep și Toni Iuruc sunt de acum soț și soție, cununia civilă având loc în cursul zilei de miercuri la Constanța. Nașii celor doi sunt soții Caramihai. De altfel, Dani Caramihai este patronul localului unde are loc petrecerea.
Simona Halep și Toni Iuruc au apărut pentru prima dată împreună după titlul câștigat de sportivă la Wimbledon (iulie 2019).
De atunci, cei doi s-au mai afișat de câteva ori împreună, dar totul a fost păstrat departe de ochii presei tabloide.
În vârstă de 42 de ani, Toni Iuruc este, conform presei mondene, un milionar machidon care a mai avut de-a lungul timpului două căsătorii, ambele încheiate după scurt timp.
Simona Halep s-a logodit cu Toni Iuruc în luna iunie a acestui an, în pauza competițională pe care a avut-o din cauza accidentării suferite la gambă (la turneul de la Roma, pe 12 mai).
View this post on Instagram
View this post on Instagram
View this post on Instagram
Prima imagine cu Simona Halep în ziua nunții. Ce mesaj a transmis tenismena de dimineață