Curs valutar
  • EUR
    20.1630
    0.0744%
  • USD
    17.4443
    0.1823%
  • RUB
    0.2122
    2.5448%
  • RON
    3.9558
    0.0379%
  • UAH
    0.3979
    0.1005%

Toate știrile

24 martie 2026

FOTO Maia Sandu: „Este timpul să facem împreună ceea ce nu s-a reușit în ultimii 30 de ani” pentru autonomia găgăuză

22 Dec. 2024, 11:30
 // Categoria: Meteo // Autor:  Elena Putregai
22 Dec. 2024, 11:30 // Meteo //  Elena Putregai

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, și prim-ministrul Dorin Recean, au avut vineri, 20 decembrie curent, o discuție cu membri ai comunității găgăuze. Dialogul, desfășurat la Președinție, în preajma aniversării a 30 de ani de la instituirea autonomiei, a subliniat esența acesteia – un cadru creat pentru a proteja și promova limba, cultura și tradițiile găgăuze – și necesitatea unor eforturi reînnoite pentru ca aceste obiective să fie cu adevărat realizate.

La 23 decembrie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind statutul juridic special al Autonomiei Găgăuze, având ca obiectiv principal protejarea și promovarea identității culturale, lingvistice și tradiționale a comunității găgăuze. Cu toate acestea, deși limba găgăuză a fost inclusă în 2010 pe lista UNESCO a limbilor pe cale de dispariție, măsurile pentru protejarea acesteia au fost insuficiente până în prezent.

Participanții la discuție au subliniat importanța eforturilor coordonate și susținute pentru a asigura ca limba și cultura găgăuză să fie transmise generațiilor viitoare. Președinta Maia Sandu a reafirmat sprijinul autorităților centrale pentru o cooperare strânsă cu comunitatea găgăuză în vederea protejării identității culturale a acesteia. În context, s-a discutat despre necesitatea unor programe educaționale eficiente, resurse didactice și formarea cadrelor didactice specializate pentru predarea limbii găgăuze.

Dialogul a fost marcat de un apel la unitate și ideea că Moldova este casa comună a tuturor cetățenilor săi, iar limba română este un element esențial pentru integrarea armonioasă a Autonomiei Găgăuze în contextul național, facilitând accesul la educație, locuri de muncă și surse credibile de informare.

Un subiect central al discuției a fost îmbunătățirea comunicării între Chișinău și autonomie, pentru a sprijini dezvoltarea durabilă, bunăstarea comunității și o mai bună înțelegere reciprocă. În context, participanții au atras atenția asupra pericolului dezinformării, evidențiind necesitatea ca regiunea să fie bine conectată informațional și să aibă acces la surse credibile de informare.

Președinta Maia Sandu a evidențiat și importanța proiectelor de dezvoltare economică și socială din regiune. Prin programul „Satul European” sunt implementate 15 proiecte în valoare de 73 milioane de lei, care contribuie direct la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor. De asemenea, investițiile Uniunii Europene, în valoare de peste 40 milioane de euro în regiune, au adus îmbunătățiri semnificative în infrastructură, educație și sănătate, contribuind direct la creșterea nivelului de trai a locuitorilor autonomiei.

În cadrul evenimentului, Președinta a onorat contribuțiile unor personalități din comunitatea găgăuză – oameni de cultură, profesori, medici, aleși locali, jurnaliști și antreprenori. Printre aceștia se numără Maria Acbaș, Ludmila Anastassova, Vera Balova, Stepan Bulgar, Piotr Buzadji, Elena Caramit, Constantin Cheleș, Ecaterina Cojocar, Tatiana Damașcan, Vitalii Gaidarji, Svetlana Ghenova, Igor Guseinov, Ecaterina Jecova, Gheorghi Kalciu, Gullu Karanfil, Vasili Neicovcen, Svetlana Mironova, Denis Pintea, Polina Pintea, Svetlana Peicova, Petros Albertian, Mihail Sirkeli, Ana Statova și Maria Tanasovici.

Șefa statului a încheiat discuția reafirmând angajamentul autorităților de a lucra împreună cu membrii comunității găgăuze pentru ca obiectivul fundamental al autonomiei – păstrarea limbii, culturii și tradițiilor – să fie atins, iar regiunea să devină un exemplu de prosperitate, bună înțelegere și cooperare pentru toată Republica Moldova. „Este timpul să facem împreună ceea ce nu s-a reușit în ultimii 30 de ani,” a declarat Maia Sandu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
Plăți SEPA cu ZERO comision, doar la Victoriabank
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
OTP Bank S.A. intră oficial în SEPA. Beneficiază de plăți rapide și avantajoase în EUR
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Apple Pay, disponibil pentru clienții e-commerce ai Victoriabank
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
Victoriabank finalizează achiziția Microinvest
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
„IQ FEST” – Primul festival de jocuri intelectuale va avea loc la Chișinău
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Asigură-ți progresul financiar. Deschide un depozit și poți câștiga un depozit PROGRESS de 10.000 sau 50.000 MDL!
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Show Must Go ON la Castel Mimi cu vin tânăr, masterclass la făcut plăcinte, Zinaida Julea și Ansamblul Plăieșii
Idei de acoperișuri pentru case moderne
Idei de acoperișuri pentru case moderne
15 Nov. 2025, 10:29
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Nov. 2025, 10:29 // Societate //  Cătălina Boico

Republica Moldova ar putea asista în curând la o ajustare în jos a tarifelor la gaz. Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat în emisiunea „Realitatea te privește” de la RLIVE TV că există semnale clare care în acest sens, însă decizia finală aparține Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care urmează să prezinte datele oficiale.

Potrivit ministrului, premizele pentru o recalculare a tarifelor sunt vizibile, scrie BANI.MD.

„Ceva premise de ajustare a prețurilor la gaze se întrevăd”, a afirmat Junghietu, precizând însă că poziția finală va fi exprimată abia după ce ANRE va analiza toate cifrele și va realiza calculele necesare. „O să se expună în momentul în care o să aibă deja cifrele de la ANRE și o să poată să facă calcule. Dar din ce vedem și noi, există semnale că, cel puțin pe tarifurile de gaze, o să fie o reajustare”, a mai declarat Junghietu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că în prezent, consumatorii casnici achită un tarif reglementat de 16,742 lei/m³, stabilit ultima dată în decembrie 2024. Atunci, ANRE a aprobat o majorare de 3,16 lei/m³, ceea ce a reprezentat o scumpire de 27,5%.